Cântec de lebădă! Swansea – Petrolul 5-1! Grozav a marcat din „foarfecă” cel mai frumos gol al meciului

Cântec de lebădă! Swansea - Petrolul 5-1! Grozav a marcat din
  • Publicat:
  • Actualizat:

Să fie Petrolul în stare să reușească o minune? Cam la această întrebare se rezuma duelul ploieștenilor de aseară cu Swansea. Nu pentru că echipa galeză, care a obținut dreptul să evolueze în Europa League după ce a câștigat Cupa Ligii Angliei, era o trupă respectată în Insulă datorită jocului frumos prestat, bazat pe posesie. Ci și pentru că diferența de valoare dintre cele două loturi era cotată undeva la 94 de milioane de euro. Iar balanța între bugetele lui Swansea și Petrolul se înclina în favoarea galezilor pentru aproape 100 de milioane!

Britanici cu influențe tiki-taka

Poate că petroliștii și-au spus și ei înaintea meciului că bugetele nu contează. Iar Cosmin Contra și-a îmbărbătat elevii convingându-i că Swansea are și ea slăbiciunile sale, în special pe benzile terenului. Însă nu numai că acestea nu au existat, ci s-au transformat în punctele forte ale „lebedelor”.
Cel puțin între minutele 14 și 25, atunci când galezii au rezolvat soarta partidei – și a calificării – în cel mai pur stil britanic. Pentru că reușitele lui Routledge (14 și 25) și Michu (22) au venit după centrări perfecte ale fundașilor laterali ai galezilor, care i-au năucit pe Guilherme și Achim! Și chiar dacă Swansea a redus turația, scorul final nu a fost 3-0! Pentru că Bony, golgheterul de care Petrolul a scăpat la Arnhem după ce Vitesse l-a vândut pe 14 milioane în această vară, a înscris după o mare greșeală a lui Pecanha (59). Iar Pozuelo a dat lovitura decisivă, cu un lob superb peste Pecanha (70), dovadă a influenței spaniole din formația lui Laudrup, care și-a completat „manita” în stil de mare echipă. Golul grozav reușit de Grozav – foarfecă din 11 metri – n-a mai punctat decât la impresia artistică.

Pe lângă variantele din Italia și Germania, Gicu Grozav a primit recent o ofertă și de la un club din Rusia

Ultima formație care l-a primit la antrenamente pe Jeremy Bokila este Bologna, cea care l-a dorit la un moment dat și pe Gicu Grozav


Min. 90+2 Final de meci!

Min. 90+2 Teixeira trage periculos! Vorm prinde.

Min. 86 GOOOL Petrolul! Grozav reia spectaculos din 11 metri, din „foarfecă” și reduce din diferență. Galezii aplaudă la scenă deschisă.

Min. 83 Camara trimite primul șut pe spațiul porții. Vorm reține. Fanii galezi aplaudă și acest moment.

Min. 82 Fanii Petrolului își susțin frenetic favoriții, galezii răspund cu un ropot de aplauze.

Min. 79 Dore reia cu capul, arbitrii opresc faza pentru fault în atac.

Min. 71 Amat intră în locul lui Williams!

Min. 70 GOL Swansea! De Guzman crează rapid o acțiune periculoasă, Michu pasează pentru Pozuelo, iar acesta „ridică” mingea peste Pecanha!

Min. 69 Shelvey părăsește terenul. De Guzman intră în locul său.

Min. 68 ii Geraldo este avertizat.

Min. 60 Routledge îi lasă locul lui Pozuelo.

Min. 58 GOL Swansea! Pecanha scapă mingea din brațe la reluarea lui Bony. Balonul se scurge în plasă.

Min. 57 Priso intră în locul lui Boudjemaa. Hamza îi lasă locul lui Dore.

Min. 53 Michu trage din prima, puțin peste.

Min. 51 Camara trage pe lângă colțul scurt.

Min. 50 Pablo Hernandez finalizează peste transversală o acțiune personală.

Min. 48 Bony trage în transversală.

Min. 47 Hamza pătrunde frontal, este oprit la 6 metri de ultimul fundaș.

Min. 46 Camara intră în locul lui Hoban.

Min. 46 Start în actul secund!


Min. 45 Final de primă repriză!

Min. 42 Bony reia pe lângă colțul scurt.

Min. 40 Routledge trage milimetric peste după ce a scăpat de capcana off-side-ului.

Min. 37 Swansea a mai redus din presiune! Petrolul are mai mult posesia, comparativ cu startul partidei, și încearcă să construiască.

Min. 27 Grozav semnează prima ocazie importantă a Petrolului! Șutul său trece peste.

Min. 25 GOL Swansea! Routledge reușește „dubla” în urma unui contraatac blitz.

Min. 22 GOL Swansea! Shelvey centrează pe lung, Hernandez întoarce în fața porții, Pecanha respinge, dar până în piciorul lui Michu care reia simplu.

Min. 18 Pablo Hernandez trage puternic, Pecanha prinde.

Min. 14 GOL Swansea! În urma unei lovituri libere din banda dreaptă, Michu sare peste minge, Routledge trimite spre poartă, iar Hoban reia nefericit în plasă.

Min. 12 Presiune constantă a galezilor! Gazdele atacă în valuri, fără a-și crea însă ocazii importante.

Min. 11 Benga are o intervenție salvatoare la o centrare periculoasă a lui Routledge.

Min. 6 Geraldo respinge providențial din fața lui Bony.

Min. 2 Swansea începe în forță meciul! Elevii lui Laudrup au posesia și stau cu liniile foarte „sus”.

Min. 1 A început partida! Gazdele au lovitura de start!


Echipele de start:

Swansea: Vorm – Taylor, Chico, Williams, Rangel – Routledge, Shelvey, Britton, Pablo Hernandez – Bony, Michu

Rezerve: Tremmel, Amat, Richards, De Guzman, Canas, Pozuelo, Lamah

Antrenor: Michael Laudrup

Petrolul: Pecanha – Achim, Geraldo Alves, Benga, Guilherme – Mustivar – Hoban, Boudjemaa, Grozav, Teixeira, Younes Hamza

Rezerve: Bornescu, Priso, Romario, De Lucas, Camara, Dore

Antrenor: Cosmin Contra


sursa foto: captură ProTV


Echipa germană îl curtează intens pe mijlocașul Petrolului pe care-l va urmări și la meciul din această seară, cu Swansea.

Grozav (foto) ar putea fi al treilea român la Schalke, după Marica și Deac.

Gicu Grozav (23 de ani) este foarte aproape de o despărțire de Petrolul. Mijlocașul naționalei e la un pas de un transfer în Germania, la Schalke, fosta echipă a lui Ciprian Marica și a lui Ciprian Deac. Interesul pentru jucătorul echipei ploieștene a fost confirmat pentru cotidianul Sport Bild și de antrenorul Jens Keller, care l-a văzut în returul cu Vitesse. „Am studiat personalitatea jucătorului”, a spus, pentru publicația germană, tehnicianul care a rămas impresionat în special de golul lui Grozav din ultimul minut, în jocul din Olanda.

În condițiile în care Petrolul a evoluat defensiv cu Vitesse, dar și pentru că nu s-a convins în proporție de 100% de calitățile jucătorului, antrenorul lui Schalke și-a trimis scouterii și la amicalul României cu Slovacia (1-1). Din păcate, Gicu a evoluat modest, adică în nota echipei. Dacă ar fi strălucit, cel mai probabil, în momentul de față vorbeam deja de trecerea lui Grozav la echipa din Gelsenkirchen. Totuși, germanii au decis să-i mai acorde o șansă și vor fi prezenți diseară în Țara Galilor, pe Liberty Stadium, pentru a-l urmări în partida tur din play-off-ul Europa League, cu Swansea.

Are clauză de trei milioane de euro
Cum precedenții români care au evoluat la Schalke, Marica și Deac, nu au impresionat, oficialii clubului german nu sunt încă deciși sub ce formă îl vor achiziționa pe Grozav: transfer defintiv sau împrumut. Pentru a-și asigura serviciile internaționalului român, Schalke va trebui să achite clauza de trei milioane de euro. Marica are 34 de jocuri și cinci goluri în două sezoane la Schalke, în timp ce Deac a stat doar jumătate de campionat la Gelsenkirchen, unde a prins două partide.

Mi se pare ciudat să întâlnesc acum un fost elev și în postura de antrenor. Nu-mi vine să cred cât de mult am îmbătrânit
Michael Laudrup, antrenor Swansea

Noi am venit să jucăm și vrem să ne întoarcem cu un rezultat care să ne dea speranțe
Cosmin Contra, antrenor Petrolul

Îi știu foarte bine pe spaniolii de aici, știu cum gândesc fotbalul, iar noi avem șansa noastră. E clar că Swansea e favorită
Cosmin Contra, antrenor Petrolul

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×